În perioada 7-9 februarie 2023, a avut loc la Iași, Grand Hotel Traian, forumul european ‘SMART HEALTH TECHNOLOGIES IN MEDICAL DIAGNOSTIC AND TREATMENT’, un eveniment organizat de către Clusterul Imago-Mol, cu sprijinul ADR Nord-Est și Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T Popa” din Iași, în calitate de membri fondatori, și în parteneriat cu Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învătământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), Asociația Clusterelor din România – ClusteRO și PHILIPS.
Forumul, cu participare europeană și națională, a adus împreună, timp de 3 zile la Iași, numeroși actori cheie, hotărâți să aducă îmbunătățiri sistemice în domeniul sănătății, în întreaga Europă, și dispuși să împărtășească cunoștințele științifice și tehnologice, să promoveze inovarea și să conecteze știința cu mediul de afaceri.
Programul evenimentului a constat în sesiuni de panel, competiție UE de pitching, ateliere de generare de proiecte, mentorat în rețele și viteză pentru start-up-uri, intâlniri C2C, B2B,R2B și vizite la fața locului. Participanții au fost angajați într-o călătorie în lumea tehnologiilor inteligente de sănătate și au abordat, în același timp, provocările impuse de tranziția digitală în sănătate.
Managerii clusterelor au prezentat cele mai bune practici în transformarea ecosistemului de sanătate inteligentă, specialiștii europeni s-au angajat în prezentări despre AI și tehnologiile inteligente de sănătate în diagnosticare și tratament medical. De asemenea, managerii de spitale au dezbătut provocările în implementarea conceptelor de spitale inteligente, iar reprezentanții asociațiilor de pacienți au prezentat cum pot fi încorporate nevoile pacienților în asistența medicală personalizată, fiind avută în vedere o masă rotundă de generare a proiectelor, concentrată pe idei de implementare a conceptului de sănătate inteligentă. Scopul a fost acela de a facilita dezvoltarea consorțiilor dedicate tehnologiilor inteligente de sănătate în diagnostic și tratament medical și de a aplica pentru programe de finanțare UE, cum ar fi Horizon Europe, EU4Health, Digital Europe sau Interregional Inovation Instrument (I3).
Pe 8 februarie 2023, în cea de-a doua zi a evenimentului, a avut loc competiția europeană de Smart Health Pitching, în care startup-uri și companii din domeniile medicale HealthTech și MedTech au prezentat ideile lor de afaceri către manageri de clustere și spitale, specialiști din domeniul medical, clienți potențiali și investitori, experți din industrie care caută soluții și oportunități de investiții în Health & Med Tech.
În cadrul acestei întâlniri, Eteledoc – PRIMA PLATFORMĂ de TELEMEDICINĂ de URGENȚĂ din ROMÂNIA https://eteledoc.ro/ , a fost prezentă prin Dr. Adina Alberts, CEO Eteledoc.
Forumul ‘SMART HEALTH TECHNOLOGIES IN MEDICAL DIAGNOSTIC AND TREATMENT’ reprezintă o oportunitate de implementare a schemei ClusterXchange și de îmbunătățire a colaborării dintre clusterele europene și membrii acestora în domeniul medicinei de precizie, fiind organizat în cadrul proiectului MEDIC NEST, un proiect finanțat prin COSME care aduce împreună patru clustere europene: IMAGO-MOL din România, MEDVIA din Belgia, Hellenic BioCluster din Grecia și Leon Research (BIOTECYL) din Spania. În cadrul proiectului, MEDIC NEST va facilita înființarea unui Meta Cluster privind Medicina de Precizie, dezvoltarea Strategiei MEDIC NEST în Medicina de Precizie și a unui Plan de Acțiune Comun pilot, pentru Medicina de Precizie în Oncologie 2022-2027.
Iașul a fost timp de 3 zile, epicentrul european în tehnologie medicală inteligentă găzduind o mișcare pentru stimularea inovației, sustenabilității și eficienței în sistemele de sănătate din Europa. Inițiativa, construită pe valori ale colaborării și durabilității, are la bază o viziune în care sectorul medical se transformă într-un ecosistem inovator care valorifică puterea datelor și a digitalului pentru a oferi soluții. Trei concepte cheie sunt necesare pentru a facilita un viitor rezistent și înfloritor: durabilitatea, soluțiile digitale și inovația.
O analiză a factorilor determinanți ai sănătății ne arată cât de mare este potențialul datelor despre sănătate și al algoritmilor AI. Acest tip de date și informații ar putea conduce la intervenții mai bine direcționate, conduse de un mediu intern și extern de înaltă definiție, fizic, psihologic și social al unei persoane.
Un ecosistem de asitență medicală durabil oferă un mediu sănătos în care diferite entități și parți interesate se pot găsi reciproc și resursele necesare pentru a explora și angaja în inovarea transformatoare.
Transformarea digitală înseamnă adaptare la realitate. O adaptare mai degrabă necesară decât facultativă., căci în era în care tehnologia dictează nu doar viitorul, ci și imediatul, un pilon al societății, așa cum este sistemul de sănătate, nu mai poate rămâne în trecut.
Esența digitalizării sistemelor de sănătate constă în șanse mai multe și mai mari pentru pacienți, în îngrijire mai bună și vieți salvate.

Celebrul prezentator OCTAVIAN URSULESCU, invitat de onoare la a X-a ediție,aniversară, a Galei ”SENIORI de COLECȚIE”
https://revistacariere.ro/inspiratie/actual/celebrul-prezentator-octavian-ursulescu-invitat-de-onoare-la-a-x-a-editieaniversara-a-galei-seniori-de-colectie/
Academicianul Profesor Doctor LEON DĂNĂILĂ, la Gala SENIORI de COLECȚIE: ”Tot ce-am făcut, am făcut pentru oameni, pentru că pentru mine, viața înseamnă oamenii”
https://ultima-ora.ro/academicianul-profesor-doctor-leon-danaila-la-gala-seniori-de-colectie-tot-ce-am-facut-am-facut-pentru-oameni-pentru-ca-pentru-mine-viata-inseamna-oamenii/
Orice stare de rău este o urgență? Cum putem lua legătura rapid cu un medic specialist?
https://www.divahair.ro/stiri/orice-stare-de-rau-este-o-urgenta-cum-putem-lua-legatura-rapid-cu-un-medic-specialist.webp)
Ce soluții avem pentru a intra în legătură cu un medic atunci când ne simțim rău?
https://stire9.ro/stiri/sanatate?q=eteledoc
Ce trebuie să faci în cazul unui infarct miocardic până la sosirea ambulanței
https://ziare.com/telemedicina/ce-trebuie-sa-faci-in-cazul-unui-infarct-miocardic-pana-la-sosirea-ambulantei-1772151
Ce faci când ai o urgență medicală în weekend? Dr. Adina Alberts: Este la un clic distanță de tine
https://www.doctorulzilei.ro/ce-faci-cand-ai-o-urgenta-medicala-in-weekend-dr-adina-alberts-este-la-un-clic-distanta-de-tine/
Cum trebuie să acționezi în caz de înecare cu alimente
https://stirileprotv.ro/s/p-cum-trebuie-sa-actionezi-in-caz-de-inecare-cu-alimente.html.webp)
Ce soluții avem pentru a intra în legătură cu un medic atunci când ne simțim rău?
https://romanialibera.ro/sanatate-la-zi/ce-solutii-avem-pentru-a-intra-in-legatura-cu-un-medic-atunci-cand-ne-simtim-rau/
Prima aplicație de telemedicină de urgență din România
https://impactfmregional.ro/prima-aplicatie-de-telemedicina-de-urgenta-din-romania/
Stiati ca in Romania exista un serviciu medical de urgenta online?
https://www.refleqtmedia.ro/stiati-ca-in-romania-exista-un-serviciu-medical-de-urgenta-online/
Digitalizarea – cheia unui sistem medical mai bun
https://medicaacademica.ro/digitalizarea-cheia-unui-sistem-medical-mai-bun/
Prima conferință de telemedicină din România va avea loc joi. Mai mulți medici, printre care și Alexandru Rafila, vor participa
https://evz.ro/prima-conferinta-de-telemedicina-din-romania-va-avea-loc-joi-mai-multi-medici-printre-care-si-alexandru-rafila-vor-participa.html
Decese care ar fi putut fi evitate cu ajutorul intervenției salvatoare a medicilor! Cum poți salva vieți în caz de urgență?
https://www.kanald.ro/decese-care-ar-fi-putut-fi-evitate-cu-ajutorul-interventiei-salvatoare-a-medicilor-cum-poti-salva-vieti-in-caz-de-urgenta-20285604
Colostrul, singurul ser care imunizează natural
https://www.mangalianews.ro/2023/02/11/colostrul-singurul-ser-care-imunizeaza-natural/